Pista de atletism a Stadionului Olimpic din Londra a fost inaugurată ieri cu mare fast, în prezența mai multor personalități care au avut surpriza să descopere un „portativ” sintetic de culoare cărămizie.
Dacă la mai toate competițiile de atletism din ultimii trei ani arenele au fost accesorizate cu piste Mondo de culoare albastră, până și Ion Țiriac a vrut să introducă în tenis zgura albastră, organizatorii britanici ai JO au adoptat moda retro. Astfel, arena de 80.000 de locuri, care a costat 565 de milioane de euro, a revenit la nuanța roșiatică. „Prin 2001, în sala din Birmingham a apărut pentru prima dată pista de culoare albastră și am văzut-o și în ultimii ani, la toate competițiile mari. S-a revenit la vechea modă, cea cărămizile, pentru că așa au cerut televiziunile. Pe sticlă dă mai bine gazonul verde încercuit de culoarea ce imită zgura decât verde cu albastru”, ne-a explicat un personaj din atletismul intern.
297 zile mai sunt până la debutul JO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER